MozaiQ lansează Premiile Unicorns@Work, un program prin care premiem acei oamenii care, prin acțiunile lor, fac companiile și instituțiile mai sigure și mai echitabile pentru angajații LGBTI+.

Dorim să recunoaștem contribuția celor care au început un ERG, au susținut politici incluzive sau pur și simplu au fost acolo pentru colegii lor LGBTI+ și pentru comunitate.

Cine se poate înscrie:
✅ orice persoană de peste 18 ani, angajată într-o companie sau instituție cu peste 10 angajați din România;
✅ te poți auto-nominaliza sau poți nominaliza pe altcineva (cu acordul persoanei);
✅ nu trebuie să faci parte din comunitatea LGBTI+. Aliații sunt la fel de bineveniți;

Ce premiem:
🏆 persoane care susțin activ comunitatea LGBTI+;
🏆 persoane LGBTI+ vizibile și implicate în inițiative DEI la locul de muncă;
🏆 manageri și lideri care au inițiat politici și practici incluzive;
🏆 plus premii speciale, în funcție de înscrieri;

Premiile vor fi decernate în cadrul Galei MozaiQ, un eveniment care se va desfășura în luna noiembrie în București (locul, ziua și ora urmează a fi comunicate). 

Mai mult, persoanele premiate vor fi nominalizate la premiile europene WISE Role Models, organizate de European Pride Business Network, care vor fi decernate la București, pe 28 mai 2027.

Regulament 

 

1. Organizator

Programul este organizat de Asociația MozaiQ LGBT (denumită în continuare „Organizatorul”). Programul face parte din eforturile MozaiQ de a promova diversitatea, echitatea și incluziunea (DEI) la locul de muncă, prin recunoașterea publică a persoanelor care contribuie activ la crearea unor medii de lucru incluzive pentru persoanele LGBTI+.

2. Scopul programului

Programul identifică, premiază și promovează modele de urmat (role models) din companii și instituții din România: persoane care, prin acțiunile lor, fac locurile de muncă mai sigure, mai echitabile și mai incluzive pentru angajații LGBTI+.

3. Eligibilitate

Se pot înscrie persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  1. a) au împlinit 18 ani la data înscrierii; 
  2. b) sunt angajate într-o companie sau instituție cu peste 10 angajați, care își desfășoară activitatea în România; 
  3. c) completează integral formularul de înscriere în termenul prevăzut.

Înscrierea se poate face personal (auto-nominalizare) sau prin nominalizarea unei alte persoane, cu acordul acesteia. Nu este necesar ca persoana înscrisă să se identifice ca persoană LGBTI+; programul este deschis în egală măsură aliaților.

Nu sunt eligibili membrii echipei MozaiQ, membrii juriului și rudele de gradul I ale acestora.

4. Categoria de înscriere și premiile

Înscrierea se face într-o categorie unică. Juriul va acorda însă premii distincte, care reflectă diversitatea rolurilor prin care se poate promova incluziunea, spre exemplu:

  • premii pentru aliați (persoane care nu fac parte din comunitatea LGBTI+, dar o susțin activ);
  • premii pentru persoane LGBTI+ care sunt vizibile și implicate la locul de muncă;
  • premii pentru manageri și persoane din conducere care au susținut sau inițiat politici și practici incluzive;
  • alte premii speciale, la decizia juriului, în funcție de profilul înscrierilor primite.

5. Nominalizarea la premiile europene WISE

Persoanelor premiate în cadrul programului vor fi nominalizate de către Organizator la premiile europene WISE, care recunosc role models pentru incluziune la nivel european, organizate de European Pride Business Network, un ONG care promovează incluziunea la locul de muncă la nivel european. 

Nominalizarea la premiile europene WISE trebuie confirmată de persoanele premiate prin completarea unui formular de participare, care va fi lansat în 2027. Premiile WISE vor fi decernate la București în data de 28 mai 2027 într-un eveniment organizat de European Pride Business Network și MozaiQ.  

6. Procesul de selecție pentru premiile naționale:

  1. a) Înscrierile se realizează exclusiv prin formularul oficial, în perioada anunțată de Organizator. b) Organizatorul verifică eligibilitatea înscrierilor.
  2. c) Un juriu format din reprezentanți ai MozaiQ evaluează candidaturile eligibile.
  3. d) Criteriile de evaluare includ: impactul concret al activităților de incluziune desfășurate, consecvența implicării, colaborarea cu ONG-uri și societatea civilă, caracterul sustenabil și replicabil al inițiativelor, implicarea dincolo de rolul formal sau de structurile locale de incluziune.