„Marian nu mai există. O parte din mine a coborât alături de el în pământ; cealaltă a continuat să trăiască în ura și dizgrația celor ce mă înconjoară. Este enorm de greu să trăiești într-o societate bolnavă de prejudecăți care te condamnă pentru lucruri de care nu ești vinovat.”
(Ciprian Cucu despre Marian Mutașcu)
În 1993, Ciprian Cucu și Marian Mutașcu au fost arestați, expuși public, umiliți și torturați pentru că au îndrăznit să creadă că iubirea le-ar putea oferi un viitor tihnit împreună. În urma eliberării, Marian Mutașcu a continuat să se confrunte cu o societate homofobă. Într-un final, a recurs la un gest tragic.
Au trecut 30 de ani de la arestul celor doi.
Raportul „Scandaluri publice” (1998), elaborat de Human Rights Watch și International Gay and Lesbian Human Rights Commission a documentat zeci de astfel de cazuri în care autoritățile au recurs la supraveghere, șantaj, tortură și falsificare de probe pentru a hărțui, a aresta și a închide persoane gay.
În mod similar articolulului 200 care pedepsea cu până la 5 ani de închisoare atât relațiile între persoane de același sex, cât și „propaganda ori asocierea sau orice alte acte de prozelitism”, șapte parlamentari UDMR au înaintat anul trecut o propunere de modificare a legislației (PL-x nr. 243/2022) prin care vor să interzică diseminarea tuturor informațiilor cu privire la comunitatea LGBTQ+.
Pentru a schimba viitorul este necesar să recuperăm istoria și să spunem răspicat că TRADIȚIA NOASTRĂ E IUBIREA. În contextul recentelor întâlniri pe care le-am avut cu comunitatea LGBTQ+ din Iași, Timișoara, Cluj, București, Brașov și Sibiu, deschidem o conversație despre istoricul relației noastre cu statul român, despre nevoile noastre urgente și despre consecințele concrete pe care le produce indiferența (în unele cazuri, chiar reavoința) statului în raport cu comunitatea LGBTQ+.
Credem într-un viitor în care iubirea contează și e recunoscută, iar grija e prețuită. Ajută-ne să-l construim printr-o donație.
