Cu sprijinul celor care ne susțin, în 2025 am amplificat impactul muncii noastre, iar mesajul nostru a ajuns la și mai mulți oameni. Spre exemplu, numai în primele 11 luni ale acestui an, 921 persoane au accesat cel puțin unul dintre serviciile sociale gratuite puse la dispoziție de MozaiQ.
Iată pe larg cum a arătat acest an pentru MozaiQ:
– 13 persoane cazate în adăpostul de urgență;
– 78 de persoane au beneficiat de terapie;
– 71 de persoane au fost integrate în grupuri de suport;
– 179 de persoane au fost consiliate social, paralegal sau în cariera;
– 20 de studenți au fost susținuți printr-o bursă de studii;
– 23 de persoane au fost susținute financiar pentru accesarea unor cursuri de profesionalizare;
– 18 persoane au fost sprijinite financiar în mod direct;
– 317 persoane au accesat magazinul gratuit de haine de la centrul nostru din București;
– 202 persoane au utilizat serviciul infopoint (serviciu prin care oferim acces gratuit la un laptop și imprimantă);
– 14.000 RON în microgranturi pentru a sprijini organizații;
– reach total pe rețelele de socializare de aproximativ 4 milioane;
– 89 de preluări în presă;
– patru campanii de conștientizare și sensibilizare;
– 44 de evenimente organizate în întreaga țară;
– 18 evenimente găzduite la centrul nostru comunitar, organizate de asociații și grupuri de inițiativă;
– 4 plângeri pentru sancționarea discursurilor discriminatoare;
– organizarea Marșului Tradiția Noastră E Iubirea pentru a solicita clasei politice adoptarea parteneriatului civil;
– 11 ateliere pentru profesioniști din domeniul sanatatii, educatiei, presa și juridic;
– 8 ateliere despre incluziune cu companii și angajatori incluzivi;
– o conferință cu angajatori incluzivi și doua evenimente de networking dedicate companiilor intresate să construiască culturi organizaționale incluzive;
– 7 ateliere cu studenți despre crearea unui mediu academic incluziv;
– o tabără de leadership pentru tineri;
– 6 studii, rapoarte sau ghiduri despre comunitatea noastră;
Te rugăm ca în prag de sărbători să susții MozaiQ pentru a putea amplifica impactul muncii noastre și a ajunge la și mai multe persoane care au nevoie de sprijinul nostru.
Direcţionează GRATUIT 20% din impozitul profit al companiei către Asociaţia MozaiQ LGBT și ajută-ne să continuăm să fim alături de comunitatea LGBTQ+.
Direcționează GRATUIT până la 20% din impozitul pe profit al companiei către Asociația MozaiQ LGBT, până la data de 31 decembrie 2025, în baza contractului de sponsorizare disponibil AICI. După completarea și semnarea contractului, te rugăm să-l trimiți prin email la adresa office@mozaiqlgbt.ro.
Organizația noastră este înscrisă în Registrul ANAF al entităților/unităților de cult, conform deciziei nr. 3105517/13.10.2022.
Andrei Luca – office@mozaiqlgbt.ro | 0748.344.335
Asociația MozaiQ LGBT
IBAN: RO43BTRLRONCRT0320175901
Banca Transilvania
Cod de înregistrare fiscală: 35246467
Direcționează GRATUIT până la 20% din impozitul pe profit al companiei către Asociația MozaiQ LGBT, până la data de 31 decembrie 2025, în baza contractului de sponsorizare disponibil AICI. Organizația noastră este înscrisă în Registrul ANAF al entităților/unităților de cult, conform deciziei nr. 3105517/13.10.2022.
