Mișcarea #ParteneriatCivilACUM, pornită de MozaiQ și Aluziva și sprijinită de peste 80 de organizații ale societății civile, a adunat 20.000 de semnături care cer adoptarea parteneriatului civil în România. 

Campania a mobilizat rapid susținători din întreaga țară, dar și persoane publice care s-au alăturat mișcării precum sociologul Gelu Duminică, artistul Cojo (Andrei-Ovidiu Cojocaru), scriitoarea Ramona Boldizsar, antreprenorul Cristian China-Birta, actorul Dan Boldea și creatorii de conținut Eveta Stick (Evelina Din), Andrei Roșca și Janghina.

Legalizarea parteneriatelor civile ar asigura un cadru legal pentru toate cuplurile necăsătorite, și heterosexuale și gay, și se referă la drepturi esențiale cum ar fi moșternire, pensie de urmaș, stabilirea regimului bunurilor comune, drept de vizită în spital și cu privire la decizii medicale asupra partenerului, imigrare, co-asigurare. Importanța asigurării acestui cadru legal vine mai ales în contextul în care există hotărâri judecătorești din partea Curții Constituționale a României, Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) care spun că statul român are obligația de a recunoaște cuplurile necăsătorite.  

„20.000 de semnături adunate în doar câteva zile arată că există o susținere reală pentru parteneriatul civil în România. În fiecare zi există cupluri care trăiesc fără protecție legală. oameni care nu pot lua decizii medicale pentru partenerul lor, nu pot moșteni bunuri sau nu sunt recunoscuți ca familie în relația cu statul. Cerem Parlamentului să deblocheze proiectele de lege și să adopte parteneriatul civil. Mișcarea își propune să ajungă la toți cei 5,8 milioane de români care susțin astăzi legalizarea parteneriatelor civile, conform sondajelor”, a declarat Vlad Viski, președintele Asociației MozaiQ.

În prezent, proiectele legislative privind parteneriatul civil sunt blocate în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, deși România are obligația de a oferi recunoaștere legală cuplurilor de același sex, conform deciziilor instanțelor europene. 

Inițiatorii campaniei îi încurajează pe susținători să continue mobilizarea online și să distribuie mesajele folosind hashtagul #ParteneriatCivilACUM.

Petiția poate fi semnată aici:
https://campaniamea.declic.ro/petitions/parteneriat-civil-acum