Category Archives

Posts in Politic category.
Comunicat de presă: Ideologiile Putiniste își fac loc în Parlamentul României

Asociația MozaiQ, organizație comunitară LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și persoane transgender), condamnă ferm noua inițiativă legislativă B68/2023, care încearcă să interzică orice materiale vizuale, audio sau video cu conținut legat de identitățile LGBTQ+, sub pretextul protecției minorilor. 

Urmând ideologiile de la Kremlin, doi parlamentari ultraconservatori, Evdochia Aelenei și Dănuț Aelenei, au înaintat ieri, 14 februarie 2023, o propunere legislativă către Senat, care vine în completarea şi modificarea legii nr.196 din 13 mai 2003, republicată în Monitorul Oficial Nr. 198 din 20 martie 2014. Acest proiect de lege pune semnul egal între pedofilie, necrofilie, violență, promovarea pornografiei și „promovarea sau arătarea abaterii de la identitatea de gen corespunzătoare sexului biologic, a schimbării sexului sau a homosexualităţii”. 

Sub pretextul de a proteja persoanele sub 18 ani, propunerea patologizează identitățile LGBTQ+ și dublează în anumite aspecte Pl-x. 243/2022 (legea propusă anul trecut prin care se interzice diseminarea tuturor informațiilor referitoare la comunitatea noastră). 

Ideologiile de factură putinist-orbanistă își fac loc din nou pe masa Senatului și încearcă din răsputeri să demonizeze încă o dată o comunitate vulnerabilă și să cenzureze prin orice mijloace existența persoanelor LGBTQ+. Din nou ni se arată o replică a legii ”propagandei homosexuale” din Rusia lui Putin, care nu încearcă decât să lovească în libertatea de exprimare, în libertatea presei și în democrație. 

”Grupurile conservatoare, reprezentate de lacheii lui Vladimir Putin, strâng rândurile în apropierea alegerilor din 2024. Deja două propuneri homofobe și transfobe se află în Parlament și marchează lupta anti-democratică și anti-europeană a propagandiștilor rusofili. Cu un mesaj plasat strategic, de corelare între pornografie și comunitatea LGBTQ+, inițiatorii acestor propuneri promovează discriminarea și tratamentul inegal, referindu-se la noi ca la o «comunitate artificială, de construcție ideologică și pseudoștiințifică». Viața persoanelor LGBTQ+ este pusă în pericol permanent prin astfel de afirmații care încurajează violență fizică și psihologică la adresa noastră. De ziua îndrăgostiților ni se transmite mesajul că iubirea noastră trebuie scoasă în afara legii”, a declarat Vlad Viski, director executiv MozaiQ. 

În două rapoarte separate cu privire la legi similare din Ungaria și Rusia, Comisia de la Veneția a concluzionat că astfel de inițiative întăresc stigma împotriva persoanelor LGBTQ+ și încurajează discriminarea. Mai mult, rapoartele menționează explicit că protejarea minorilor nu poate reprezenta un motiv just pentru îngrădirea drepturilor LGBTQ+ într-o societate democratică. 

https://www.venice.coe.int/webforms/documents/default.aspx?pdffile=CDL-AD(2021)050-e 

https://www.venice.coe.int/webforms/documents/default.aspx?pdffile=CDL-AD(2013)022-e 

În prezent, România se află la coada Europei în materie de drepturi LGBT, fiind una dintre ultimele țări din UE care nu recunoaște sub nicio formă cuplurile gay. 

Deși proiectele de legalizare a parteneriatelor civile zac în Parlament de ani de zile, prioritatea unor membri din clasa politică actuală a devenit crearea unei prăpăstii și mai abrupte între România și UE, în ceea ce privește drepturile omului. 

Cerem parlamentarilor să respingă această propunere nedemocratică și să își asume implementarea Strategiei privind Egalitatea pentru persoanele LGBTIQ 2020-2025, pe care Senatul României a semnat-o în mai 2021.

Asociația MozaiQ LGBT este o organizație comunitară care luptă pentru drepturile omului și care participă la dezvoltarea comunității LGBTQ din România sub stindardul solidarității și încrederii reciproce, rezultate din activități sociale, o prezență pe scena culturală alternativă, precum și atenția deosebită acordată diverselor grupuri din comunitate.


Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă!

ENGAGE & EMPOWER – Campanii de advocacy pentru comunitățile LGBTI este un proiect derulat de Asociația MozaiQ LGBT în parteneriat cu Asociația Eu sunt! Tu? cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Scopul proiectului este să identifice principalele priorități pentru comunitatile LGBTI din România, să protejeze drepturile omului și să promoveze tratamentului egal.

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

Comunicat de presă: Marș de Protest – Tradiția Noastră E Iubirea

Asociația MozaiQ, organizație comunitară LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și persoane transgender), organizează marșul de protest TRADIȚIA NOASTRĂ E IUBIREA, sâmbătă, pe 15 octombrie, de la ora 14:00, pornind din Piața Universității din București, pentru a protesta în marș împotriva proiectului de lege anti-LGBT care se află pe masa Camerei Deputaților.

Cerem egalitate, parteneriat civil și demnitate!

Între 14:00 și 15:00 ne adunăm în Piața Universității din București, în fața Teatrului Național. De acolo vom mărșălui cu sloganuri de protest până în Piața Victoriei. Ne vom opri în alveola principală din fața Guvernului și vom spune Nu Interziceți Iubirea și Vrem Drepturi Egale.

“Clasa politică din România are obligația de a-și trata cetățenii în mod egal și de a le conferi oportunități egale. Membrii comunității LGBTQ+ sunt cetățeni plătitori de taxe, care nu doar că nu au drepturile necesare pentru a-și duce viața în mod demn, dar sunt încontinuu țintiți de noi propuneri legislative menite să îi demonizeze și să îi discrimineze. România este condamnată la CEDO și CJUE, iar aceste decizii rămân nu doar neaplicate, ci se încearcă încălcarea și mai multor drepturi. Intenția discriminanta, dar și nepăsarea politicienilor, încurajează atitudini homofobe și transfobe din partea grupărilor de extremă dreaptă precum și numeroase cazuri de violență îndreptate împotriva persoanelor LGBTQ+. Plângerile penale nu sunt luate în mod serios, iar autoritățile rămân în continuare impasibile. Vom ieși în stradă de fiecare dată când va fi necesar, până când vocile noastre vor fi ascultate.” Vlad Viski, Director Executiv MozaiQ

 

Prin acest protest,

Cerem deputaților români să respingă propunerea de lege PL-x nr. 243/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Proiectul de lege încearcă introducerea în legislație a interdicției informațiilor despre homosexualitate și identitate de gen în familie, școli, instituții medicale, mass-media, internet etc. Această lege încalcă dreptul la liberă exprimare, reinstituie cenzura, încalcă accesul persoanelor sub 18 ani la servicii de sănătate, încalcă libertatea presei, discriminează fățiș comunitatea LGBTQ+, încalcă prevederile legii nr. 60/ 23 septembrie 1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Cenzura oricăror filme, seriale, desene animate, documentare sau știri va veni în mod natural din această lege, și se vor interzice, ca în Rusia, orice fel de manifestări sau expuneri de steaguri LGBT, sub pretextul că ar fi „propagandă homosexuală ce lezează interesul superior al copilului”. Suntem oameni, iar această lege ne afectează demnitatea și validitatea.

 

Vrem parteneriat civil! România este una dintre ultimele 6 țări membre UE care încă nu au niciun fel de recunoaștere a cuplurilor formate din persoane de același sex. Persoanele gay, lesbiene și bisexuale sunt cetățeni cu obligații egale în fața legii, care au nevoie de drepturi egale. În ultimii 10 ani au fost respinse deja 3 propuneri legislative de parteneriat civil. În 2019 a fost depus ultimul proiect de lege care propune parteneriat civil între persoane de același sex și de atunci zace în continuare pe mesele Camerei Deputaților. Cerem parlamentarilor să aprobe legea parteneriatului civil!

 

Cerem înlesnirea procesului de tranziție legală pentru persoane trans! În prezent procesul de schimbare a actelor pentru persoanele trans este extrem de anevoios și umilitor, neexistând reglementări concrete din punct de vedere legal. Din această cauză, fiecare caz este abordat individual și fiecare judecător decide după propria părere dacă persoana trans poate sau nu să își schimbe actele. Avem nevoie de un procedeu legislativ nediscriminant și facil, pentru ca persoanele trans să își poată schimba actele într-un mod demn.

 

Asociația MozaiQ LGBT este o organizație comunitară care luptă pentru drepturile omului și care participă la dezvoltarea comunității LGBT din România sub stindardul solidarității și încrederii reciproce, rezultate din activități sociale, o prezență pe scena culturală alternativă, precum și atenția deosebită acordată diverselor grupuri din comunitate.

Comunicat de presă: Violență și discurs al urii împotriva LGBTQ+

Asociația MozaiQ, organizație comunitară LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și persoane transgender), avertizează că valurile de homofobie și transfobie s-au întețit în ultimele trei săptămâni, cu numeroase cazuri de discurs al urii și violență îndreptate împotriva comunității LGBTQ+. Nu mai puțin de patru cazuri de violență asupra unor persoane din comunitatea LGBTQ+ au fost raportate atât în București, cât și în alte orașe din țară, unde victimele au fost bătute cu cruzime, necesitand ingrijiri medicale pentru multiple leziuni și fracturi, cu consecințe traumatice pe termen lung. Toate cazurile au avut loc în spații publice sau în instituții publice, iar homofobia a fost motivul principal care a declanșat agresiunile. Victimele au fost asistate de organizații LGBTQ+ și au depus deja, sau sunt în proces de a depune, plângeri penale.

Mai mult, Asociația MozaiQ a primit pe mai multe canale numeroase amenințări cu moartea, mesaje și imagini înfricoșătoare, care includ simboluri naziste și detaliază modalități de a ucide persoane LGBTQ+. Spre exemplu, în data de 10 iulie, la un eveniment social, curtea MozaiQ a fost împânzită de pliante care ilustrau un bărbat gay care se sufocă într-o cameră de gazare, în timp ce un soldat cu simboluri naziste pe uniformă apăsa butonul de gazare. În ultima săptămână am primit pe paginile de social media mai multe mesaje amenințătoare care făceau trimitere la Holocaust. Asociația MozaiQ a depus plângere penală pentru aceste fapte.

Discursul urii împotriva persoanelor LGBTQ+ implică adesea episoade de violență îndreptate împotriva celor care fac parte din comunitate. Una dintre cauzele acestui val de agresiuni are legătură cu promovarea mai multor mesaje homofobe și transfobe în spațiul politic autohton. Aceste mesaje legitimează indirect violența și pun o țintă pe spatele fiecărei persoane din comunitate. De exemplu, proiectul de lege anti-LGBT care își propune să interzică prezența noastră în spațiul public este o încurajare a acestor episoade de violență îndreptate împotriva celor care fac parte din comunitatea LGBTQ+. Mai mult, discursul lui Viktor Orban de la Băile Tușnad, prin care acesta promova un discurs rasist, xenofob, anti-european și anti-LGBT, reprezintă o încurajare a unui sentiment ostil față de persoanele LGBTQ+.

Violența împotriva persoanelor LGBTQ+ este o realitate dură în România de zeci de ani deja. În spațiul public, în familie, în școală, chiar și în spitale, persoanele LGBTQ+ sunt victime ale agresiunilor fizice și verbale. Este o situație inadmisibilă, mai ales că România are deja câteva condamnări la CEDO în speța aceasta. CEDO a spus de mai multe ori că statul român eșuează în mod constant să protejeze comunitatea noastră. Plângerile penale nu sunt rezolvate, agresorii nu sunt prinși sau pedepsiți, iar instituțiile abilitate ignoră aceste cazuri de infracțiuni motivate de ură. Urmează chiar o evaluare a României la Consiliul Europei pe acest subiect. Ura aceasta se răsfrânge și asupra organizațiilor noastre care, iată, sunt ținta atacurilor de ură, folosindu-se însemne naziste și primind amenințări cu moartea. Autoritățile nu pot sta impasibile la această situație, trebuie să vedem măsuri din partea clasei politice, Ministerului de Interne, Poliției Române, procuraturii.” a declarat Vlad Viski, director executiv MozaiQ.  

Spațiul public ar trebui să fie sigur pentru toți, iar autoritățile ar trebui să transmită un mesaj clar de toleranță zero față de agresiunile motivate de ură. Vrem ca membrii comunității LGBTQ+ să nu se simtă amenințați și să nu devină ținte ale violenței. Mai mult, atragem atenția autorităților că discriminarea pe motiv de orientare sexuală sau identitate de gen reprezintă o circumstanță agravantă. 

Asociația MozaiQ LGBT este o organizație comunitară care luptă pentru drepturile omului și care participă la dezvoltarea comunității LGBT din România sub stindardul solidarității și încrederii reciproce, rezultate din activități sociale, o prezență pe scena culturală alternativă, precum și atenția deosebită acordată diverselor grupuri din comunitate.

Comunicat de presă: Nu transformați România într-o nouă Ungarie!

Asociația MozaiQ, organizație comunitară LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și persoane transgender), cere parlamentarilor de la București să dea dovadă de responsabilitate, să nu transforme România într-o nouă Ungarie și să respingă orice ideologii venite pe filieră ideologică ruso-ungară. România este o țară europeană, cu principii și valori care nu achiesează la ideologii putiniste și antidemocratice. Clasa politică nu ar trebui să se gândească nicio secundă la posibilitatea partizanatului cu retorica anti-europeană Orban-Putin.

Discursul lui Viktor Orban de la Băile Tușnad de sâmbătă, 23 iulie, este, fără doar și poate, rasist, xenofob, anti-LGBT, anti-UE și pro-rus. Încercarea ostentativă a premierului ungar de a demoniza diverse categorii de oameni intră în categoria clară a regimului iliberal propagat de guvernul de la Budapesta. Același Viktor Orban a ordonat parlamentarilor UDMR să propună proiectul de lege anti-LGBT PL-x nr. 243/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care interzice discuțiile despre homosexualitate și identitate de gen în spațiul public (mass media, universități, Internet, sfera publică, etc). Acest proiect a fost aprobat tacit de Senat și urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților. Discursul prim-ministrului Ungariei este un atac la adresa libertății de conștiință și a libertății presei, o demonizare a comunității LGBTQ și o respingere a valorilor europene, discurs generat de o mentalitate înfricoșătoare de supremație rasială și etnocentrică. 

Pe 25 iulie, CBS News a lansat un articol de presă prin care a anunțat că senatoarea americană Tammy Baldwin a făcut o vizită în România la începutul acestei luni și s-a întâlnit cu liderii asociației MozaiQ pentru a discuta problemele comunității LGBT din România. De asemenea, a doua zi s-a întâlnit cu membri din Parlamentul României pentru a-și manifesta opoziția față de legea anti-LGBT propusă de UDMR. Senatoarea avertizează parlamentarii români că această lege va vătăma nejustificat persoanele din comunitatea LGBTQ și că va deteriora relațiile dintre România și SUA, precum și coaliția de sprijin a Ucrainei.

“Proiectul de lege propus de lacheii lui Viktor Orban din UDMR este imitația completă a legii anti-propagandă homosexuală din Ungaria, după modelul unei legi similare din Rusia lui Putin. Noi, cei din comunitatea LGBTQ, suntem un bastion de apărare a valorilor europene, iar clasa politică trebuie să respingă proiectul de lege anti-LGBTQ pentru a proteja România în fața interferențelor ruso-ungare în politica de la București, într-o perioadă când fake news-ul, cenzura, dezinformarea sunt unelte folosite în războiul informațional care dublează războiul din Ucraina. România trebuie să rămână pe traseul european pe care s-a angajat” a declarat Vlad Viski, director executiv MozaiQ. 

Cerem din nou parlamentarilor români să dea dovadă de responsabilitate și de conștiință europeană și să respingă orice propunere legislativă care are ca menire să demonizeze și să marginalizeze comunitatea LGBTQ. De asemenea, cerem clasei politice din România să se îndepărteze pe cât posibil de ideologiile antidemocratice propagate de Orban, Putin și de mașinăria de propagandă putinistă.

 

URGENT: Trimite e-mail pentru respingerea legislației anti-LGBT

Ce trebuie să faci:
1. Copiază textul emailului de mai jos:
2. Adaugă-ți numele și semnează e-mailul.

3. Pune titlul e-mailului ”Respingeți PL-x nr. 243/2022”
4. Copiază adresele de email ale deputaților din lista de mai jos și adaugă adresa comunicare@mozaiqlgbt.ro în CC.
5. Trimite emailul către întreaga listă.

Domnule/Doamnă Parlamentar,

Subsemnatul/a  …………….., vă rog să respingeți PL-x nr. 243/2022 pentru modificarea și completarea legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, propus de 7 parlamentari UDMR și adoptat deja tacit de Senat în data de 2 mai 2022. 

Doresc să vă supun atenției faptul că această lege este nedemocratică și va interzice difuzarea „prin orice mijloace de conținuturi privind devierea de la sexul stabilit la naștere sau popularizarea schimbării de sex sau a homosexualității” atât în spațiul public, cât și în cel privat, mai exact în „familie, instituţii de învăţământ, medicale, de protecţie, medii de cercetare a infracţiunilor şi de reabilitare/detenţie, internet, mass-media, locuri de muncă, medii sportive, comunitate etc.”

De ce este această lege nedemocratică:

1. Încalcă dreptul la liberă exprimare, drept garantat prin articolul 30 din Constituția României. În plus, Comisia de la Veneția a exprimat deja un punct de vedere cu privire la o lege similară adoptată în Rusia, legea ”propagandei gay” din 2013. Aceasta a afirmat că legea încalcă articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitor la libertatea de exprimare. Aceasta găsește că prin adoptarea acestei legi autoritățile au întărit stigma și prejudecata și au încurajat homofobia, lucru care este incompatibil cu valorile unei societăți democratice.  

Mai mult, într-un raport separat, referitor la o lege similară din Ungaria, Comisia de la Veneția a concluzionat că protejarea minorilor nu poate reprezenta un motiv just pentru astfel de inițiative într-o societatea democratică.

2. Reinstituie cenzura – art. 30, pct. 2 din Constituția României interzice în mod explicit orice formă de cenzură: „Cenzura de orice fel este interzisă”. În mod concret, întrucât televiziunile, platformele online de difuzare (precum Netflix, HBO Max, Vimeo, Youtube etc), rețelele de social media (spre exemplu, decizia ÎCCJ nr. 4546/2014 arată clar că Facebook este considerat spațiu public) etc. nu pot controla vârsta utilizatorilor, PL-x 243/2022 riscă să scoată în afara legii orice formă de conținut cu referire la comunitatea LGBTQ+.

3. Încalcă accesul persoanelor sub 18 ani la servicii de sănătate. Accesul la servicii de sănătate al persoanelor sub 18 ani este îngrădit și limitat în mod grav prin faptul că aceștia nu vor putea beneficia de servicii de consiliere psihologică în situația în care au nevoie de terapie pentru a face față traumei cauzate de discriminare. Tinerii nu vor putea discuta despre identitatea lor în cadrul întâlnirilor cu consilierul școlar și nu vor avea acces la materiale care să le întărească sănătatea mintală în situații de discriminare, violență sau abuz pe baza identității sexuale sau de gen.

4. Încalcă libertatea presei, deși acest drept este garantat prin pct. 6, art. 30 din Constituția României. Mai mult, România este semnatară a Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, unde articolul 11 cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.

5. Discriminează fățis comunitatea LGBTQ+. Reamintim că un demers similar a fost declarat neconstituțional de CCR, prin decizia 907 din 16 decembrie 2020. Curtea Constituțională a reiterat diferențele existente între sexul biologic și genul unei persoane, elemente asumate de România atât în legislația internă, cât și prin tratatele internaționale la care țara noastră este parte. 

Comisia Europeană analizează începerea procedurii de infringement împotriva României pentru neimplementarea unei decizii din 2018 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul Adrian Coman, românul căsătorit în Belgia cu un cetățean american căruia nu i se recunoaște dreptul de ședere de către statul român.

De asemenea, reamintim că în mai 2021, Senatul României a adoptat „Strategia privind Egalitatea pentru persoanele LGBTIQ 2020-2025”, comunicată de către Comisia Europeană.

6. Încalcă prevederile legii nr. 60/ 23 septembrie 1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Deși legislația națională garantează și protejează dreptul cetățenilor de a se întruni pașnic, de a organiza manifestări publice și de a organiza mitinguri sau demonstrații în spațiul public, modificările propuse prin PL-x 243/2022 intră în clară contradicție cu legea deja existentă în România. Mai exact, orice demonstrație, protest sau miting organizat de comunitatea LGBTQ+ ar putea fi interzis sub pretextul că încurajează „popularizarea schimbării de sex sau a homosexualității”. 

Astfel, vă solicit respectuos să luați în considerare argumentația mai sus expusă și să respingeți  PL-x nr. 243/2022 pentru modificarea și completarea legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. 

Cu stimă, 

……………..

Pune comunicare@mozaiqlgbt.ro în CC și trimite către: 

 dorel.acatrinei@cdep.ro,
 patriciu.achimas@cdep.ro,
 mirela_adomnicai@yahoo.com,
 danut.aelenei@cdep.ro,
 mihail.albisteanu@cdep.ro,
 e_albota@yahoo.com,
 ady.alda82@gmail.com,
 violeta.alexandru@cdep.ro,
 florin.alexe@cdep.ro,
 gabriel.andronache@cdep.ro,
 antonio.andrusceac@cdep.ro,
 norbert.apjok@cdep.ro,
 alin.apostol@cdep.ro,
 benoniardelean@yahoo.com,
 onut.atanasiu@yahoo.co.uk,
 gabriel.avramescu@cdep.ro,
 adrian.axinia@cdep.ro,
 iulian.badea@cdep.ro,
 mihai.badea@cdep.ro,
 georgebadiu@cdep.ro,
 calin.balabasciuc@cdep.ro,
 ioan.balan@cdep.ro,
 liviu.balint@cdep.ro,
 mirceabanias@cdep.ro,
 costel.barbu@cdep.ro,
 rodica.barcari@cdep.ro,
 dan.barna@cdep.ro,
 cristian.bacanu@mdm-legal.ro,
 viorel.baltaretu@cdep.ro,
 eugen.bejinariu@cdep.ro,
 sbende69@gmail.com,
 benedekzaki@yahoo.com,
 tudor.benga@cdep.ro,
 monica.berescu@cdep.ro,
 rozalia.biro@cdep.ro,
 bilceas@yahoo.com,
 daniel.blaga@cdep.ro,
 lucian.bode@cdep.ro,
 bogdan.bola@cdep.ro,
 calin.bota@cdep.ro,
 mihai.botez@cdep.ro,
 simona.bucuraoprescu@cdep.ro,
 marius.budai@cdep.ro,
 cristian.buican@cdep.ro,
 iulian.bulai@cdep.ro,
 oana.bulai@cdep.ro,
 cristina.burciu@cdep.ro,
 sebastian.burduja@cdep.ro,
 diana.buzoianu@cdep.ro,
 mara.calista@cdep.ro,
 florica.calota@cdep.ro,
 oana.cambera@cdep.ro,
 laurentiu.cazan@cdep.ro,
 steluta.cataniciu@cdep.ro,
 ana.catauta@cdep.ro,
 vcaus@uoradea.ro,
 mircia.chelaru@cdep.ro,
 adrian.chesnoiu@cdep.ro,
 cosette.chichirau@cdep.ro,
 catalina.ciofu@cdep.ro,
 cabinet.presedinte@cdep.ro,
 radu.ciornei@cdep.ro,
 ciprian.ciubuc@cdep.ro,
 vasile.citea@cdep.ro,
 dumitru.coarna@cdep.ro,
 alin.colesa@cdep.ro,
 daniel.constantin@cdep.ro,
 adrian.cozma@cdep.ro,
 corneliu.cozmanciuc@cdep.ro,
 brian.cristian@cdep.ro,
 ognean.cristici@cdep.ro,
 crusoveanu_marian@yahoo.com,
 kabinet.csepandrea@rmdsz.ro,
 botond.csoma@cdep.ro,
 ioan.cupsa@cdep.ro,
 dancaionel@gmail.com,
 ringo.damureanu@cdep.ro,
 silviu.dehelean@cdep.ro,
 elenacristinadinu@gmail.com,
 andrei.dranca@cdep.ro,
 catalin.drula@cdep.ro,
 cristina.dumitrache@cdep.ro,
 emil_florian@yahoo.com,
 dunava77@yahoo.com,
 raisa.enachi@cdep.ro,
 angelica.fador@cdep.ro,
 valentin.fagarasian@cdep.ro,
nicu.falcoi@cdep.ro,
 mircea.fechet@cdep.ro,
 lucian.feodorov@cdep.ro,
 mfifor@yahoo.com,
 iulius.firczak@cdep.ro,
 daniel.florea@cdep.ro,
 oana.florea@cdep.ro,
 mitrutflucus@cdep.ro,
 dumitru.focsa@cdep.ro,
 lus_construct@yahoo.com,
 mirela.furtuna@cdep.ro,
 ovidiu.gant@cdep.ro,
 anamaria.gavrila@cdep.ro,
 gratiela.gavrilescu@cdep.ro,
 nicolae.georgescu@cdep.ro,
 daniel.gheba@cdep.ro,
 daniel.gheorghe@cdep.ro,
 bogdan.gheorghiu@cdep.ro,
 slobodan.ghera@cdep.ro,
 daniel.ghita@cdep.ro,
 giugeaa@yahoo.com,
 adrian.giurgiu@cdep.ro,
 laurentiu_gidei@yahoo.com,
 dumi@gliga.ro,
 nicoleta.goleac@yahoo.com,
 andi.grosaru@cdep.ro,
 michael_gudu@yahoo.com,
 gabor.hajdu@cdep.ro,
 nicusor.halici@cdep.ro,
 pollyanna.hangan@cdep.ro,
 filip.havarneanu@cdep.ro,
 haratau_elena@yahoo.com,
 carmenholban@yahoo.com,
 gabriela.horga@cdep.ro,
 silviu.hurduzeu@yahoo.com,
 alecsandra.hutu@gmail.com,
 bogdan.hutuca@yahoo.com,
 marius.iancu@cdep.ro,
 ibram.iusein@cdep.ro,
 cristian.ichim@cdep.ro,
 cabinet@victorilie.ro,
 claudiu.ilisanu@yahoo.com,
 contact@intotero.ro,
 stelian.ion@cdep.ro,
 george.ionescu@cdep.ro,
 bogdan.ivan@cdep.ro,
 cristian.ivanuta@cdep.ro,
 Kelemenattila8686@gmail.com,
 kelemenhunor@cdep.ro,
 alexandru.kocsis@gmail.com,
 kabinet.kolcsarkaroly@gmail.com,
 konczeicsaba@yahoo.com,
 ladanyil@yahoo.com,
 mihai.lasca@cdep.ro,
 marian.lazar@cdep.ro,
 teodor.lazar@cdep.ro,
 laurentiu.leoreanu@cdep.ro,
 longher.ro@gmail.com,
 iulian.lorincz@cdep.ro,
 lucian.lungoci@cdep.ro,
 romeolungu2004@yahoo.fr,
 andrei.lupu@cdep.ro,
 silviu.macovei@cdep.ro,
 magyar_lorand@yahoo.com,
 ioan.mang@cdep.ro,
 claudiumanta@yahoo.com,
 marsalic_jaronorbert@yahoo.com,
 marculescudumitru@yahoo.com,
 marius11_nis@yahoo.com,
 andrei.miftode@cdep.ro,
 carmen.moldovan@cdep.ro,
 zoltan.miklos@cdep.ro,
 marian.mina@cdep.ro,
 mircea_fl@yahoo.com,
 radu.miruta@cdep.ro,
 dumitrina.mitrea@cdep.ro,
 radu.moisin@cdep.ro,
 sorin.moldovan@cdep.ro,
 ervin.molnar@cdep.ro,
 radu.molnar@cdep.ro,
 ionut.mosteanu@cdep.ro,
 sorin.muncaciu@cdep.ro,
 remus.munteanu@cdep.ro,
 oana.murariu@cdep.ro,
 alexandru.muraru@cdep.ro,
 stefan.musoiu@cdep.ro,
 nakovg@yahoo.com,
 vasile.nagy@cdep.ro,
 rodicanassar@yahoo.com,
 sorin.nacuta@cdep.ro,
 claudiu.nasui@cdep.ro,
 florian.neaga@cdep.ro,
 denisa.neagu@cdep.ro,
 eugenneata@yahoo.com,
 nitanicu51@yahoo.com,
 corneliu.olar@cdep.ro,
 marius.ostaficiuc@cdep.ro,
 danielaotesanu@yahoo.com,
 oana.ozmen@cdep.ro,
 paladi.george@yahoo.com,
 varujan@cdep.ro,
 radu.panait@cdep.ro,
 rodica.paraschiv@cdep.ro,
 titus.paunescu@cdep.ro,
 eliza.peta@cdep.ro,
 florin.piper@cdep.ro,
 marilen.pirtea@cdep.ro,
 mihai.politeanu@cdep.ro,
 darius.pop@cdep.ro,
 tudor.pop@cdep.ro,
 radu.popa@cdep.ro,
 stefan.popa@cdep.ro,
 cristian.popescu@cdep.ro,
 pavel.popescu@cdep.ro,
 virgil.popescu@cdep.ro,
 popica.eduard@yahoo.com,
 ana.predescu@cdep.ro,
 catalin.predoiu@cdep.ro,
 alexandra.presura@cdep.ro,
 razvanprisca@gmail.com,
 cristina.pruna@cdep.ro,
 alin.prunean@cdep.ro,
 florin.puscasu@cdep.ro,
 alexandru.rafila@cdep.ro,
 cristina.rizea@cdep.ro,
 bogdan.rodeanu@cdep.ro,
 florin.roman@cdep.ro,
 nicolae.roman@cdep.ro,
 rujan_mitru@yahoo.com,
 daniel.rusu@cdep.ro,
 salan.viorel@gmail.com,
 viorica.sandu@cdep.ro,
 lorant.sas@cdep.ro,
 sabin.sarmas@cdep.ro,
 lilian.scripnic@cdep.ro,
 cristian.seidler@cdep.ro,
 denes.seres@cdep.ro,
 robertsighiartau@gmail.com,
 george.simion@cdep.ro,
 alfred.simonis@cdep.ro,
 adrian.solomon@cdep.ro,
 vetuta.stanescu@cdep.ro,
 george.stanga@cdep.ro,
 bogdan.stoica@cdep.ro,
 titi.stoica@cdep.ro,
 diana.stoica@cdep.ro,
 elena.stoica@tricotton.ro,
 stefanstoicabucur@gmail.com,
 ionut.stroe@cdep.ro,
 sebastian.suciu@cdep.ro,
 daniel.suciu@cdep.ro,
 cosmin.sandru@cdep.ro,
 ciprianserban99@gmail.com,
 gianina.serban@cdep.ro,
 gheorghe.simon@cdep.ro,
 george.siscu@cdep.ro,
 danslincu@yahoo.com,
 soldan.gheorghe@cdep.ro,
 constantin.sovaiala@cdep.ro,
 gigel.stirbu@cdep.ro,
 dan.tanasa@cdep.ro,
 antoneltanase@gmail.com,
 alina.tanasescu@cdep.ro,
 nelu.tataru@cdep.ro,
 catalin.tenita@cdep.ro,
 maya.teodoroiu@cdep.ro,
 eugen.terente@cdep.ro,
 bogdan.toader@cdep.ro,
 francisc.toba@yahoo.com,
 daniel.toda@cdep.ro,
 beniamin.todosiu@cdep.ro,
 toma1979@yahoo.com,
 cristina.traila@cdep.ro,
 deputatbogdangheorghetrif@gmail.com,
 tuhutradumarcel@gmail.com,
 simina.tulbure@cdep.ro,
 raluca.turcan@cdep.ro,
 diana.tusa@cdep.ro,
 marian.tachianu@cdep.ro,
 tepelus_laurentiu@yahoo.com,
 oana.toiu@cdep.ro,
 mariushoriatutuianu@cdep.ro,
 emanuel.ungureanu@cdep.ro,
 glad.varga@cdep.ro,
 cristina.vecerdi@cdep.ro,
 silviu.vexler@cdep.ro,
 laura.vicol@cdep.ro,
 dan.vilceanu@cdep.ro,
 boris.volosatii@cdep.ro,
 ioan.vulpescu@cdep.ro,
 mihaiweber@gmail.com,
 adrian.wiener@cdep.ro,
 zzoltan@gmail.com,
 gabi_zetea@yahoo.com,
 gabriel.zisopol@cdep.ro

UDMR, goarna liderului ungar Viktor Orban în România

UDMR, goarna liderului ungar Viktor Orban în România

3 ianuarie 2022

La finalul anului 2021, șapte deputați UDMR, printre care și liderul formațiunii extremiste maghiare Partidul Popular Maghiar din Transilvania, Zakarias Zoltán, au propus modificarea Legii nr. 272/2004, privind „protecția și promovarea drepturilor copilului”, prin introducerea în legislație a interdicției „difuzării prin orice mijloace de conținuturi privind devierea de la sexul stabilit la naștere sau popularizarea schimbării de sex sau a homosexualității”.

Asociația MozaiQ, organizație comunitară a persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și persoane transgender), se poziționează ferm împotriva acestei propuneri legislative, care încalcă cu desăvârșire nu doar demnitatea persoanelor LGBTI din România, ci și dreptul la liberă exprimare, precum și dreptul copilului de a avea acces la educație lipsită de discriminare. 

Proiectul de lege BP778/2021, care propune interzicerea informațiilor despre homosexualitate și identitate de gen în familie, școli, instituții medicale, mass-media, internet etc. este un nou atac îndreptat împotriva comunității LGBT din România. Reamintim că un demers similar a fost declarat neconstituțional de Curtea Constituțională a României, prin decizia 907 din 16 decembrie 2020. Curtea Constituțională a reiterat diferențele existente între sexul biologic și genul unei persoane, elemente asumate de România atât în legislația internă, cât și prin tratatele internaționale la care țara noastră este parte. Mai mult, adoptarea unei astfel de legi ar încălca grav libertatea de exprimare a tuturor cetățenilor români, un drept fundamental în Constituție. 

Proiectul de lege preia modelul lui Viktor Orban din Ungaria, și a legii „propagandei homosexualității” din Rusia, încercând să creeze un precedent periculos cu efecte directe asupra persoanelor LGBT din România. Astfel, UDMR reconfirmă atitudinea pro-Viktor Orban și pro-FIDESZ, partidul aflat la guvernare în Ungaria.

Mai exact, se propune intrarea în ilegalitate a materialelor care arată persoane gay care se țin de mână sau care se sărută, precum și persoane transgender care vorbesc despre tranziția lor ca fiind un element benefic. Cenzura oricăror filme, seriale, desene animate, documentare sau știri va veni în mod natural din această lege, și se vor interzice, ca în Rusia, orice fel de manifestări sau expuneri de steaguri LGBT, sub pretextul că ar fi „propagandă homosexuală ce lezează interesul superior al copilului”.

„UDMR ne dovedește, încă o dată, că apără interesele guvernului Orban de la Budapesta și preia la xerox inițiative legislative care au izolat Ungaria în cadrul Uniunii Europene. Noi, cei din comunitatea LGBT, vom informa Comisia Europeană cu privire la evoluțiile acestui proiect legislativ. Reamintesc că Ungaria nu a semnat nici acum PNRR și nu va primi bani europeni ca urmare a gravelor încălcări ale statului de drept. Nu cred că ne dorim ca România să ajungă în situația Ungariei. România trebuie să-și continue traseul european, iar asta înseamnă respectarea persoanelor LGBT” a declarat Vlad Viski, director executiv al MozaiQ.

În prezent, România se află la coada Europei în materie de drepturi LGBT, fiind una dintre ultimele țări din UE care nu recunoaște sub nicio formă cuplurile gay. Deși proiectele de legalizare a parteneriatelor civile zac în Parlament de ani de zile, prioritatea unor membri din clasa politică actuală a devenit crearea unei prăpăstii și mai abrupte între România și UE, în ceea ce privește drepturile omului. 

Reamintim că în continuare Comisia Europeană analizează începerea procedurii de infringement împotriva României pentru neimplementarea unei decizii din 2018 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul Adrian Coman, românul căsătorit în Belgia cu un cetățean american căruia nu i se recunoaște dreptul de ședere de către statul român.

De asemenea, reamintim că în mai 2021, Senatul României a adoptat „Strategia privind Egalitatea pentru persoanele LGBTIQ 2020-2025”, comunicată de către Comisia Europeană.

Cerem parlamentarilor români să dea dovadă de responsabilitate și de bun simț și să respingă orice propunere legislativă care are ca menire să demonizeze și să marginalizeze comunitatea LGBT. De asemenea, încurajăm parlamentul să își atingă cât mai curând obiectivele Strategiei pentru Egalitatea persoanelor LGBTIQ.

Comunicat de Presă: Homofobie la STB

Asociația MozaiQ, organizație comunitară a persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și transgender) a organizat o serie de evenimente dedicate comunității LGBT cu ocazia Săptămânii Pride din București (Bucharest Pride 2021) în perioada 6-15 august. 

Pe data de 14 august, MozaiQ urma să organizeze un eveniment desfășurat într-un tramvai, numit ”Tramvaiul Rainbow”, închiriat prin serviciul Societății de Transport București STB S.A., ”Bucharest Events Tram”. Contractul de închiriere al mijlocului de transport a fost semnat de către Asociația MozaiQ LGBT în data de 10 august 2021, urmând a fi semnat de o serie de directori și responsabili din partea Societății de Transport București.

În procesul de semnare de către STB, pe data de 12 august 2021 am fost anunțați că tramvaiul s-a defectat și că ni se va revoca serviciul de închiriere. Înțelegem că tramvaiul trebuie să fi fost funcțional la data semnării contractului de către Asociația MozaiQ, însă la momentul semnării contractului de către STB, acesta a devenit brusc nefuncțional. Credem că această întâmplare nu a fost o eroare logistică sau de comunicare, ci a fost o decizie conștientă a conducerii STB de a anula contractul și de a refuza serviciul unei asociații LGBT. 

Asociația MozaiQ a revenit către STB cu o solicitare de informații cu privire la detaliile specifice ale defecțiunii tehnice invocate, traseul exact al tramvaiului „Cofetărie” cu numărul de inventar 2008, când a avut loc defecțiunea tehnică, dacă această defecțiune poate fi remediată până la data evenimentului amintit, precum și posibilitatea înlocuirii garniturii defecte cu o alta. La această solicitare MozaiQ nu a primit niciun răspuns momentan. 

 

Considerăm că anularea evenimentului „Tramvaiul Rainbow” de către STB reprezintă un abuz și o discriminare fățișă din partea STB S.A. și solicităm conducerii acestei instituții aprobarea evenimentului „Tramvaiul Rainbow”, eventual cu o altă garnitură funcțională, ori „repararea” imediată a vehiculului defectat.

„La 20 de ani de la dezincriminarea homosexualității vedem că persoanele LGBT sunt în continuare excluse, marginalizate și discriminate de la diverse servicii publice. Este inadmisibil, iar MozaiQ nu va tăcea, pentru că e de datoria noastră să ne cerem drepturile. Tocmai de aceea vom ieși în stradă să protestăm împotriva homofobiei conducerii STB vineri, ora 12, la sediul STB de pe B-dul Dinicu Golescu nr. 1, Sector 1, Bucureşti. Nu ne lăsăm călcați în picioare!” a declarat Vlad Viski, director executiv MozaiQ. 

 

„Solicităm Primarului General Nicușor Dan să intervină pentru a rezolva această situație inacceptabilă de discriminare fățișă împotriva comunității LGBT. Reamintesc că toată această situație apare în contextul dificultăților de negociere cu Primăria Municipiului București pentru aprobarea marșului Bucharest Pride” a declarat Ioana Dumitrescu, vicepreședintă MozaiQ. 

Reamintim că ne confruntăm cu cazuri de homofobie și transfobie în foarte multe instituții publice sau private din România și că refuzul unui serviciu în bază discriminatorie este pedepsit prin lege. 

Săptămâna Pride este un cumul anual de evenimente, care are loc în București încă din 2004 și care reprezintă un moment foarte important pentru comunitatea LGBT din România, atât pentru celebrarea diversității oamenilor, cât și pentru lupta împotriva discriminării, bullying-ului și abuzurilor, dar și pentru obținerea reprezentării publice. Bucharest Pride este un moment în care le reamintim politicienilor că drepturile omului nu sunt negociabile și că ne dorim o societate deschisă, în care toți cetățenii sunt respectați și le sunt asigurate oportunități egale.

PENTRU libertatea de exprimare în România!

Asociația MozaiQ, organizație comunitară a persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și transgender) din România, condamnă cu hotărâre declarațiile recente venite din partea Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), care a anunțat că va depune un proiect de lege pentru a interzice așa zisa „propagandă homosexuală” prin deputatul UDMR Zakarias Zoltan. Un astfel de proiect de lege, care copiază o inițiativă similară a premierului ungar Viktor Orban, ar avea ca scop demonizarea comunității LGBT din România, precum și restrângerea libertății de exprimare și a libertății presei, cu efecte directe asupra democrației din România. Ne poziționăm împotriva unui astfel de proiect legislativ și cerem clasei politice să manifeste responsabilitate și să nu plaseze România în clubul statelor UE care încalcă drepturile omului.

Credem de asemenea că folosirea, de către partide extremiste maghiare ca PPMT sau Particul Civic Maghiar (PCM, care s-a raliat inițiativei) a comunității LGBT pe post de țap ispășitor, preluând modelul lui Orban din Ungaria creează un precedent periculos cu efecte directe asupra persoanelor LGBT din România, la trei ani de la referendumul eșuat organizat pentru interzicerea căsătoriilor gay.

România se află astăzi la coada Europei în materie de drepturi LGBT, fiind una dintre ultimele țări din UE care nu recunoște sub nicio formă cuplurile gay, nici măcar parteneriate civile. În acest moment proiectele de legalizare a parteneriatelor civile zac în Parlament, fără niciun fel de voință politică a trece. România a fost condamnată anul acesta de două ori la CEDO pentru că nu a respectat dreptul la întruniri al persoanelor LGBT în anul 2013, și pentru că încalcă dreptul la viață intimă și de familie al persoanelor LGBT.

Reamintim că în continuare Comisia Europeană analizează începerea procedurii de infringement împotriva României pentru neimplementarea unei decizii din 2018 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul Adrian Coman, românul căsătorit în Belgia cu un cetățean american căruia nu i se recunoaște dreptul de ședere de către statul român.

„Inițiativa domnului Zakarias ne îngrijorează și ne alertează privind degradarea discursului public și a cadrului legislativ față de persoanele LGBT. Noi suntem hotărâți să luptăm împotriva oricărei inițiative legislative menite a ne limita drepturile, inclusiv în stradă” a declarat Vlad Viski, director executiv MozaiQ.

La 20 de ani de la dezincriminarea homosexualității în anul 2001, o inițiativă homofobă și transfobă ca cea propusă de deputatul UDMR Zakaria Zoltan nu ar face decât să ne întoarcă în timp, la o vreme când Articolul 200 interzicea „propaganda homosexuală”. Cerem responsabilitate din partea partidelor politice și respingerea oricărei inițiative menite a demoniza și marginaliza comunitatea LGBT din România, pe model ungar sau polonez.

Comunicat de Presă: Stop Homofobiei Politice!
Rușine Ciolacu, rușine Orban!
 
Asociația MozaiQ este revoltată de mesajele recente ale liderilor principalelor partide politice cu privire la adoptarea, de către Parlamentul European, a unei rezoluții prin care Uniunea Europeană este declarată „zonă de libertate pentru comunitatea LGBT”.
 
Într-o perioadă în care Uniunea Europeană sărbătorește adoptarea acestei rezoluții istorice cu 492 de voturi pentru, 141 împotrivă și 46 de abțineri, politicienii români se întrec în a-și declara suportul față de așa zisa „familie tradițională” în opoziție cu familiile si membrii comunității LGBT, contribuind în acest fel la antagonizarea celor două grupuri. Liderul Partidului Social Democrat Marcel Ciolacu și liderul Partidului Național Liberal Ludovic Orban au ieșit public în ultimele două zile să-și reitereze atașamentul la ceea ce numesc ei „familia tradițională”, Ciolacu mergând mai departe și declarând că se opune pe față atât „căsătoriilor gay”, cât și parteneriatelor civile, pe când Orban a spus că respectă drepturile oricărui cetățean de a avea orice orientare dorește dar că el personal susține „familia tradițională”, aruncând tematica LGBT în derizoriu.
 
Clasa politică rămâne și în 2021 la fel de imatură cu privire la drepturile comunității LGBT ca în anul 2018, anul în care românii au dat o lovitură la urne habotnicilor care doreau restrângerea drepturilor persoanelor LGBT. Nici acum clasa politică nu și-a asumat eșecul Referendumului pentru familie, deși majoritatea liderilor politici au susținut și au participat la organizarea referendumului în cauză.
 
România are obligația de a legaliza parteneriatele civile sau o formă de recunoaștere a cuplurilor LGBT, în urma unor decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Constituționale a României, care statutează în cazul Adrian Coman v România că statul român trebuie să recunoască și cuplurile formate din persoane de același sex într-o formă sau alta, fie parteneriate civile, fie căsătorie. Mai mult, o serie de cupluri formate din persoane de același sex au mers deja la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a le fi recunoscute uniunile, și cel mai probabil România va fi condamnată de CEDO și pe această speță, în linie cu jurisprudența acestei curți.
 
„Domnule Ciolacu, domnule Orban, aveți un tupeu incredibil să atacați comunitatea LGBT într-un moment când Europa semnalizează că e important să ne respectăm cetățenii LGBT. În condițiile în care noi vorbim despre o comunitate marginalizată, fără drepturi, supusă discriminării constante peste tot în societate, Dvs. ar trebui să reprezentați un model pentru societate și să legalizați parteneriatele civile, nu să loviți în cei mai vulnerabili dintre cetățeni. Să vă fie rușine!” a declarat Vlad Viski, director executiv MozaiQ.
 
„Este inimaginabil cum acest dublu standard încă mai poate exista și cum populismul este încă cea mai iubită armă a politicienilor. Aceștia totuși se feresc să ne spună cum sprijină concret familia tradițională, aceasta fiind instrumentalizată politic, la fel cum este și comunitatea LGBT, doar la nivel de declarații politice. În 2021 familiile LGBT din România au nevoie de recunoaștere, de protecție, nu de politicieni care nu mai știu cum să se eschiveze de la o discuție despre drepturi egale și căsătorie egalitară” a declarat Robert Rațiu, președinte MozaiQ.
 
Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la dezincriminarea homosexualității în România, respectiv eliminarea din Codul Penal a infamului Articol 200 care trimitea persoanele LGBT la pușcărie pentru până la 5 ani. Nici astăzi statul român nu și-a cerut scuze sutelor de victime care au înfundat pușcăriile în deceniile anterioare anilor 2000. Comunitatea LGBT de astăzi se află încă sub umbra acestui Articol 200 prin prisma faptului că discriminarea continuă să fie la cele mai ridicate cote din Europa, cuplurile formate din persoane de același sex nu sunt recunoscute legal, persoanele transgender nu au opțiuni demne pentru schimbarea actelor de stare civilă și acces la servicii de sănătate (lucru pentru care România a și fost condamnată anul acesta la CEDO în cazul X și Y v. România), persoanelor care trăiesc cu HIV le este constant întrerupt tratamentul, punând în pericol viețile lor, problematica bullyingului nu este adresată în educație, violența împotriva persoanelor LGBT este în creștere (inclusiv din partea Poliției), iar lista poate continua.
 
Asociația MozaiQ atrage atenția clasei politice că România este deja condamnată la Curtea de Justiție a UE și va fi condamnată și de CEDO pentru că nu își respectă cetățenii LGBT. Absența drepturilor acestei minorități este inimaginabilă într-o Europă a valorilor fundamentale ce țin de democrație, stat de drept și respect pentru minorități. Absența acțiunii politice, respectiv legalizarea parteneriatelor civile, nu face decât să îndepărteze România de la traseul său democratic, cu efecte asupra noastră, a tuturor.
Decizie istorică pentru comunitatea transgender la CEDO

Asociația MozaiQ LGBT salută decizia istorică a Curții Europene a Drepturilor Omului care condamnă România pentru încălcarea Articolului 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în cazul a două persoane transgender, X și Y, cărora le-a fost încălcat dreptul la viață intimă și de familie. CEDO a stabilit că România nu are o procedură legală specifică pentru a facilita schimbarea actelor de stare civilă pentru persoanele transgender, ceea ce înseamnă că existentul cadru legal este neclar, contradictoriu și impredictibil. În cazurile specifice, Curtea consideră de asemenea că sistemul de justiție din România, care a refuzat schimbarea actelor de stare civile pentru petenții X și Y într-o serie de procese la nivel local, nu a demonstat fără tăgadă interesul superior pentru societate a refuza unor persoane transgender dreptul la auto-determinare. Practic CEDO spune că statul român pune o povară asupra persoanelor transgender prin proceduri legale de recunoaștere a identității de gen care duc la un sentiment de vulnerabilitate, umilință și anxietate. Mai mult, prin comportamentul său, statul român intervine nejustificat în viața intimă a persoanelor transgender.

Decizia este una istorică și mult așteptată, având în vedere gravitatea problemelor cu care se confruntă comunitatea trans din România în absența unor reglementări specifice pentru recunoașterea identității de gen. Considerăm decizia CEDO un pas important către o legislație și proceduri conforme cu nevoile și drepturile persoanelor trans din România, în prezent grav afectate de absența drepturilor. Concret, prin această decizie, stat român are obligația de a corecta procedurile și legislația aferente, asumându-și astfel datoria de a recunoaște și adresa problemele grave ale comunității trans din România.

Situația persoanelor transgender în România este marcată de abuz și violențe în mediul școlar, care conduc adesea la abandon încă din primii ani de liceu, lipsa de calificări și accesul foarte redus la piața muncii ca rezultat al discriminării directe, lipsa cunoștințelor în rândul medicilor și a capacității de asistare responsabilă din partea personalului medical, precaritatea extremă din punct de vedere economic și social, prevalența atitudinilor transfobe în rândul judecătorilor, polițiștilor, publicului larg, ceea ce comportă un risc foarte ridicat de abuzuri extrem de grave si neraportate.

„Ne bucurăm enorm la auzirea veștii privind decizia CEDO. Persoanele trans așteaptă această decizie de ani buni. Statul român ne calcă în picioare, societatea ne respinge, nu există proceduri clare, e bine să primim sprijin din partea CEDO. Acum e momentul ca statul să-și respecte angajamentele și să adopte legislație clară și previzibilă de urgență” a declarat Antonella Lerca Duda, vicepreședintă MozaiQ și femeie transgender.

„Ca persoană trans, cred că este un pas uriaș pentru mine și comunitatea mea. Prea mult timp am fost ignorați de stat și aruncați la marginea societății. CEDO spune azi răspicat statului român că trebuie să ne respecte. Avem nevoie de drepturi și avem nevoie de ele de urgență. Viețile noastre depind de aceste drepturi” a declarat Ioana Fotache, persoană trans non-binară.

Decizia CEDO prin care condamnă România pentru încălcarea dreptului la viață intimă și de familie a două persoane transgender este obligatorie și trebuie implementată de statul român, care are acum obligația să corecteze legislația și procedurile administrative și în justiție pentru a asigura un cadru legal predictibil pentru recunoașterea identității de gen și schimbarea mai ușoară a actelor de stare civilă.

Cerem Guvernului României să îndeplinească obligațiile care îi revin în urma acestei condamnări pentru încălcarea dreptului persoanelor transgender la viață intimă și de familie. Subliniem și faptul că instanțele românești sunt obligate să țină cont de decizia CEDO în jurisprudența lor ulterioară, în spiritul respectării drepturilor persoanelor transgender din România.